Care au fost cele mai bune seriale ale anului pana in prezent

Am ajuns in luna iulie si deja am vazut cateva seriale bune. In timp ce anul mai are multe de aratat, de la seriale noi, la continuarea celor vechi, in primele luni am vazut cateva seriale care au ridicat standardele pentru cele din restul anului, care urmeaza sa apara in viitorul apropiat. Iata cele mai bune seriale ale anului, pana acum:

The Good Place
Serialul in care Eleanor, dupa ce moare intr-un accident ajunge in locul bun, unde se intalneste cu sufletul pereche, Chidi. Dupa ce Eleanor isi da seama ca ea nu ar trebui sa fie in locul bun, ca a ajuns aici din greseala, incepe aventura. Sfarsitul sezonului 3, la inceputul anului s-a incheiat cu o nota mare. Singurul lucru negativ este ca sfarsitul sezonului nu ne-a fost de ajuns.

Sex Education
Daca iti este dor de anii in care te uitai la televizor la seriale in care dramele din liceu erau la moda, trebuie sa stii ca Sex Education este un serial peste asteptari. Vorbeste despre adolescenti frustrati sexual si de mama unui adolescent, care este sex-terapeut si vorbeste sincer despre orice cu fiul lui si cu prieteni sai.

Pen15
Poate o sa plangi de fericire, de multumire sau de disconfort, daca te uiti la serialul Hulu, Pen15. In acelasi timp, este foarte vesel si te face sa plangi. Ne arata viata fictionalizata al lui Maya Erskine si Anna Konke, cand fetele aveau 13 ani, in anii 2000. O sa vedem cum se luptau fetele cu problemele adolescentine.

Russian Doll
Este o comedie si o drama Americana. In serialul Russian Doll putem urmari o femeie tanara, Nadia, intr-o poveste interesanta. Femeia moare intr-o noapte la o petrecere in New York, dupa ce moare, incepe din nou petrecerea. Orice incearca sa faca, indiferent cat de mult lupta, moare din nou iar petrecerea incepe din nou. Oare o sa reuseasca sa gaseasca o rezolvare? Putem afla daca ne uitam la Russian Doll.

Arata si prietenilor tai:

www.i-drpciv.ro - site-ul cu cele mai bune chestionare auto online. Tot de aici poti face rost de Codul Rutier Mura in Gura, legislatia explicata pe intelesul tuturor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *