Fujifilm FinePix T200 – un aparat foto de 14 megapixeli

Din categoria de aparate foto digitale HD ieftine, sau macar accesibile utilizatorului de rand, Fujifilm FinePix T200 se remarca cu gratie ca fiind solutia salutara intr-o lume dominata de aparate foto ieftine, de proasta calitate. Cu un design subtire si cantarind doar 134 de grame – fara acumulatori, acest aparat foto este una dintre solutiile recomandate pentru a obtine fotografii peste medie. Cateva dintre caracteristici:

  • filmeaza in mod HD;
  • are stabilizator de imagine CCD incorporat;
  • are functii incorporate de detectare a fetelor, precum si a ochilor inchisi;
  • permite obtinerea unor fotografii la o rezolutie maxima de 4288 x 2416;

Ca fost posesor de Fujifilm S5700, pot spune ca nu e o diferenta prea mare intre modelul anterior mentionat si Fujifilm FinePix T200, cel putin in materie de rezultate. Daca T200 este facut mai mult pentru a fi un aparat foto de buzunar (in fond, dimensiunile sale oficiale sunt 28.1 x 56.5 x 97.0, masurate in milimetri), S5700 face parte din clasa semi-DSLR, lucru care nu face mare diferenta la aparatul in speta.

In principiu, o sa iubiti T200 pentru simplul motiv ca scoate pozele clare, fara defecte de imagine, cu culori pline si cu zgomot de imagine redus, precum si pentru faptul ca functia de Zoom In nu reduce prea mult din calitate, dupa cum o arata si testele oficiale. Totodata, un lucru caracteristic tuturor aparatelor foto Fujifilm, pozele facute in regim Macro ies de regula mai mult decat satisfacator – asta in conditiile in care fotograful stie cum sa foloseasca acest mod pentru a obtine rezultate maxime. Totusi, lentilele de 5.0 – 50.0 mm par sa faca o treaba destul de buna, facand astfel ca rezultatele obtinute sa fie peste medie inca din primele cadre trase.

Pe parte de control al fotografiei, T200 ofera presetarile obisnuite: factorul ISO poate fi reglat dupa propria dorinta intre 100 si 3200 – cu rezultate mult mai bune in modul AUTO, iar in ceea ce priveste, modurile de fotografiere disponibile – sau modurile presetate disponbile, ele sunt cele clasice (Portrait, Baby, Smile, Landscape, Panorama, Sport, Night, Night (Tripod), Fireworks, Sunset, Snow, Beach, Party, Flower, Text). Sa fiu sincer, cele mai bune rezultate se obtin tot in modul AUTO, insa cei care stapanesc bine balansul culorilor pot regla dupa bunul plac raporturile de luminozitate si culoare, astfel incat pozele sa iasa la calitatea dorita.
Capturi video HD

Asa cum spuneam inca din primele randuri Fujifilm FinePix T200 ofera posibilitatea de a face si capturi video in mod HD, la rezolutii cuprinse intre 640×480 si 1280×720. Filmarea se face cu sunet si poate fi vizualizata oricand pe ecranul de 2,7 inch. Personal, aleg sa nu filmez foarte mult, intrucat nu imi place sa lucrez cu filmulete de mari dimensiuni – modul HD atrage dupa sine dimensiuni considerabile, insa daca veti folosi aceasta camera, nu veti fi dezavantajati cu nimic, ba chiar din contra.

In rest, acest aparat foto are dotarile clasice, cu mentiunea ca pe langa posibilitatea de a elimina ochii rosii, aparatul mai are incorporate si functii care detecteaza fata, zambetele cat si ochii inchisi. Ca o concluzie, Fujifilm FinePix T200 este un aparat care isi merita pe deplin banii, putand fi folosit atat la evenimente indoors sau outdoors, cat si in vacante si excursii.

 

Arata si prietenilor tai:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *