O întrebare am și eu

Avem cazuri unde în Iași spitalul CFR are aparatură modernă la secția de endocrinologie, dar nu există medici de specialitate. Bolnavii se plimbă ca la un muzeu. Doctorii de specialitate ori au plecat din țară ori s-au dus în mediul privat. Asta este România nu avem ce să-i facem.

Problema mea e următoarea. Cei care au plecat din țară să zicem de 10 – 15 ani, se întorc în vacanță și încep să vorbească despre situația de aici ca și cum ar fi trăit tot timpul. Mă deranjează atitudinea de a arăta cu degetul ce nu merge în România,  având ca model țara unde au trăit atâția ani.

România nu este o țară ca oricare alta. În țara noastră totul este posibil. Pentru mine țara asta a ajuns SUA în materie de posibilități. Ei zic despre noi că suntem săraci, dar am un, să zicem, paradox românesc. Alimentele de bază au prețuri asemănătoare sau în unele cazuri la noi mâncarea de bază este mai scumpă decât în unele țări și cu toate astea supraviețuim.

Nu avem salariile de acolo,  nu avem civilizația din afară, dar avem umor. Cu salarii jalnice ne permitem multe. Dar adevărul este că nimic nu poate fi mai greu decât să stai singur să înfrunți greutățile și problemele altei țări. Aici ai prieteni, familie, suport. Dacă la ora 4 noaptea ai nevoie de o aspirină, fi sigur că cei de aici ce sunt alături de tine în țara ta, te vor ajuta. Și asta o zic din propria mea experiență.

Pentru mine să plec din țară ar însemna să renunț la multe. Aici am mulți prieteni, contacte cu firma și afaceri. Dacă mulți zic că nu poți trăi în România, eu sunt exemplul că se poate. Acum am familia mea. Pe 17 august am făcut un an de căsnicie. Facturi sunt în fiecare lună, pe masă trebuie să pun ceva în fiecare zi. Și cu toate astea trăiesc fără să am datorii și să ne mai și distrăm. Mai plecăm la un munte, mai un grătar mai una alta.

În încheiere, întrebarea mea este următoarea până la urmă. Pot românii plecați din țară să-și dea cu părerea despre situația din țară sau ciocu mic și joc de glezne? Atenție acei români plecați de peste 10 ani din țară.

––––––––––––––
Articol scris de pe aplicatia WordPress pentru Android

Distribuie pe:

Despre Irimescu Răzvan-Damian

Scriu de plăcere despre eșecurile și reușitele din viața mea. Îmi scriu experiența și părerile ce mi le construiesc pe parcursul vieții. Pasionat de blogging, social media și tehnologie și cu un simț al umorului bine dezvoltat. Dacă ai o poveste de împărtășit, sub anonimat sau nu, atunci te invit să îți faci un cont aici: http://bit.ly/Creaza-Cont

Articole asemănătoare:

commentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge