M-am cam saturat….

De multe lucruri. M-am cam saturat sa stau in loc fortat. Nu prea imi place sa stau. Chiar si cand sunt fortat. Urasc asta. M-am saturat de oameni care nu stiu de gluma. M-am saturat de oameni lacomi, rai, care sunt mult prea egoisti. M-am saturat de oameni care au o gramada de masti. M-am saturat de oameni care iti zambesc in fata, si in spate te ucide cu cea mai mare placere. M-am saturat de mincinosi, si in special repet, m-am saturat de oameni lacomi, materialisti, care nu viseaza decat bani bani bani. Oare in lumea asta, banul este chiar asa de important? So what? Ai haine de firma, ai lanturi, ai o gramada de lucruri, eu stiu ce masina, da iti spun o intrebare, bah mortule, cand mori ce iei cu tine? In viata care o ai, cum te distrezi? Si ce e mai important? Sa ai multe posesiuni, sau sa fi fericit in adevaratul sens al cuvantului? Suntem prosti, orbi, si manipulati de mirajul banilor. Prin bani, se distrug o gramada de relatii de prietenie. Hmm, cat as vrea sa stau in bratele ei. Sa ma tina strans. Cat as vrea sa petrec foarte mult timp cu ea, sa ma inec in ea, sa ma las pierdut. Ce pot lasa in urma? Averi? Au grija viermi si lupii sa se bata intre ei pentru ele. Las in urma, imaginea a ceea ce am fost. Nu stiu cati m-ar tine minte, daca maine as muri ( Doamne Fereste! ), si cei care m-ar tine minte, ma intreb cum ar face-o.

Traim intr-o lume egoista. Super egoista. Urmam un model american, pe cel al prostiei la scara larga. Frate, oare or stii copii din generatia asta, ce inseamna suflet? Ce inseamna inima? Ce inseamna dragoste? Nu cred, mai important e sa aiba masini, bani ca sa aibe femei, sa aiba dusmani, lovele etc etc si cate si mai cate din manele. Cat de ushor suntem manipulati. Imi doresc linistea sufleteasca, imi doresc acea pace, in acel loc, cu aceea persoana. Nimic mai mult, sa vad rasaritu pe prispa casei, soarele dansand deasupra lacului si a pajistei din fata casei. Sa fiu imbatat de aerul de munte. M-am saturat sa vad oameni fara vise, oameni care renunta, oameni fara incredere. Ce pacat, atata potential, si cu toate astea, se lasa calcati in picioare de necazuri si suferinta. Se compatimesc din postura de victima, si isi aleg o umbreluta a lor, sub care sa stea, crezand ca sunt in siguranta. M-am saturat, sa-i vad, cum lasa viata sa treaca pe langa ei. Chiar asa de rau am ajuns? Sa nu mai putem sa mai radem cu pofta? Cu adevarat? Nu pot sa cred asta! Avem nevoie de probleme grele! Ca sa ne maturizam, sa ne trezim la realitate, sa ne dovedim ca suntem oameni, rationali, care pot lua o decizie. Vreau linistea aia! Vreau sa ma distrez, printre acesti oameni, desi e chiar greu, raman, cu ale mele vise, raman cu lupta mea, cu viata mea. Cati pot zice ca isi iubesc viata? Asa cum e ea? Cred ca stiu unde e calmul acela…. pacea aceea… linistea aia… Cum zice si melodia “Show me heaven”…. da… in heaven!…

Arata si prietenilor tai:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *