Chef de viata, dor de aventura

M am intors, intreg, si aproape nevatamat ;) ). Deja imi e dor de munte :X. Ati trecut vreodata printr un sentiment in care sa nu ti pese de nimic, sa te uiti in jurul tau, si sa vezi cum se uita oameni la tine, sa ti se para ca nu faci parte din tablou, din peisaj, dar sa te doara exact in cot? Eu unul asa am fost week end ul asta. Am avut cel mai tare week end din viata mea, fara sa mi pese de nimic. Eram eu cu muntele, eram eu cu fericirea in fata mea. Inconjurat de zapada, de voie buna si de o extraordinara buna dispozitie, m am aventurat pe munte. Dimineata ajuns la Straja, m am dus pana la telescaun, si am urcat cu el, pana sus. Eram imbracat in blugi, ghete, un pulover un hanorac o caciula manusi si o geaca. Hmm vreau sa va zic ca e cam frig cu telescaunu si mai ales dimineata ;) ). Trecand peste, un peisaj absolut mirific, se aseza in spatele meu, bucati de magie pe ici colo, zapada, munte padure, un miros imbietor. Iti simteai pulsatiile inimi la cel mai intens nivel. Ajuns in varf, primul lucru care l am facut, normal, m am dus sa mananc. Moama ce i mai buni crenvusti cu omleta mancata in viata mea, si cu o cana de lapte :X. Nepasator, un fel de trecator, un om care stie ce vrea, si nu i pasa de ce zic ceilalti din jurul lui. Eram acolo in restaurantu ala, si gustam cu cea mai mare placere din acea omleta. Dupa ce ma mancat, i am asteptat pe restul, facand ceea ce vroiam sa fac, am inceput sa ma aventurez, pe parti sa urc, sa stau intins, sa ma bucur de zapada aceea mare. Reunit cu restul, am cautat cazare si am gasit. Ne am lasat bagajele, ne am asezat si hai sa inchiriem schiuri. Zis si facut, mi am luat schiuri, am cazut cu el foarte nasol. M am urcat si mi am dat drumu, era pentru prima data cand mi am pus schiuri in picioare, slava Domnului ca nu mi am rupt nimic :) ). Am dus schiurile inapoi, si mi am luat o saniuta. Am inceput sa ma dau cu ea, dar m am plictisit repede si de ea. Simteam ca ceva ma cheama, in interiorul meu, imi striga numele si ma chema sa ies din turma aceea de turisti. Ma opresc in mijlocul oamenilor, ma uit in sus, spre cerul albastru, si inchid ochii. Tac din gura, si imi linistesc simturile, imi las inima sa asculte cu atentie, chemarea, sa si ciuleasca urechile bine, si sa urmareasca vocea, sa i caute originea. Ma invart un pic in cerc, si ma opresc. Simteam inima cu batea din ce in ce mai tare. Localizase vocea, stiam cine ma cheama, stiam unde trebuie sa ma duc. Deschid ochii, o sclipire in ochii mei imi apare, o lacrima de fericire, imi curge incet si isi face aparitia, facand un mic canal, pe obrazul meu. Nu vedeam nimic altceva decat acel lucru care ma chema. Muntele, varful muntelui. Nu stiam pe unde trebuie sa o iau, nu stiam nimic. Nu planuisem nimic, dar cineva ma astepta acolo…

O iau pe un drum, pe unde am simtit, ma las dus de val, ma bucur, ma bucur enorm, pentru ca mi dadeam seama ca ceva, asa de maret imi striga numele, imi vorbeste inimi mele, direct sufletului meu. Ce sentiment, absolut minunat, imposibil de descris. Mergand, cu un zambet idiot pe fata mea, de om indragostit, dar nu de o persoana ci pur si simplu de moment, de clipa… da.. de viata, mergeam alene, pe o strada, in stanga si in dreapta, un strat de zapada mai amre de 50 de cm, in fata mea un grup de 2 fete si un baiat. Ma uit la fata din cea mai din dreapta mea, avand acel zambet pe fata mea, imi zambeste si ea mie, si se uita direct in sufletul meu. Parca imi deschisese o usa, catre sufletul ei, incepeam chiar si de la distanta aceea, sa i simt caldura ei. Ochii sunt, usa catre sufletul unei persoane, iar daca cineva imi da ocazia, imi place mult de tot sa intru pe aceea usa, niciodata nu o fortez, ci sunt invitat, iar cand sunt invitat, apoi, ma bucur enorm ca un copil, si ma scald in caldura sufletului unei persoane, atunci cand am ocazia. Ne apropiem, si ne uitam fix unu la celalalt, si trecem unul pe langa altul, aproape, si am mers mai departe. Intorc capu dupa ea, intoarce si ea capu dupa mine, zambim amandoi. Mai merg ce mai merg, cand intorc din nou capu, intoarce si ea capu, incep sa rad, mai merg ce mai merg, si zic, hai a treia oara… se poate? cand colo intoarce si ea capu, ii fac cu mana, in semn de pa pa, ma intorc spre drumul meu, spre locul care ma chema. In mintea mea, imi zic, hmm, nu avea cum sa fie ea, nu e la fel de nebuna ca si mine. Tot mergand, aud un zgomot ca si cum o persoana cu fash ar fi alergat, auzeam si respiratia grea. Ma opresc, ma gandesc, sa fie ea, nu are cum, nu se poate, sa se fi intors? Oare e posibil? Chiar asa… sa fi intrat si ea in sufletul meu? Sa i fi placut ceea ce a vazut? Hmm, intorc ushor capu, si acolo era ea, isi tragea rasuflarea, se ridica si sta drept in fata mea, la vreo 10 m distanta, iata ne unul in fata altuia, iarasi, ne uitam unu la celalalt, un dialog al ochilor, intens, profund, incep sa fac pasi spre ea, ea spre mine, ne zambim, eram ca si cum, ne cunosteam de mult timp, ca si cum asteptam demult timp acest moment. Cu fiecare pas pe care il faceam, mie cel putin imi batea inima din ce in ce mai tare, ma tot gandeam, oare este ea? Nu vreau sa ratez momentul, ma apropii, ii zambesc imi zambeste si mie. Ochi albastri, par saten cret, cam lung pe umeri, si un zambet placut. Eram in fata ei, ea era in fata mea, ne zambim, ma apropii si o sarut, exact acolo in mijlocul drumului, o sarut cu un dor, crezand si avand impresia ca am gasit o. Buze dulci, cu un gust placut. Nici prea carnoase, nici prea moi, destul de delicate, si catifelate. Ma intreaba, unde ma duc, eu … pe munte, in varf, nu poti am incercat si eu, si m am dat batuta. Era clar, nu era ea, i am zis, pentru mine nu exista nu pot, nu exista imposibilul, sunt sigur ca… voi reusi, intr un fel sau altul, voi ajunge in varf. Se vede pierduta, poate era prea mult, insa dadea semne de tristete, si imi spune ca trebuie sa plece, e obosita si trebuie sa se odihneasca. Isi intoarce spatele, o apuc de mana, si o trag ushor spre mine, o sarut iar, si ii zic.. Razvan, iar ea, cu vocea ei, placuta, Alexandra. Momentul, atat a trebuit, l am trait si eu si ea, pentur o clipa am fost in acelasi moment, drumurile noastre s au intersectat, dar doar intr un punct. Pleaca iar eu… ma uit un pic la ea, si ma intorc, chemarea devenea din ce in ce mai puternica, trupul intra o stare in care eram agitat, energic, dornic sa intalnesc acel moment, sa il traiesc, sa ma bucur in el.

Ajung la capat, ma uit in sus, greu de urcat, intr adevar parea imposibil, zapada de 2 m, padure, insa chemarea si dorinta mea erau mult prea puternice, introducandu ma intr o stare de inconstienta, o stare in care ma punea sa ma lepad de ratiune, sa am arunc in bratele inimi mele, si a dorintelor ei. Fiind atat de aproape, inima juca de bucurie, pulsa din ce in ce mai puternic, producand adrenalina, parca ma ajuta, sa trec peste acest hop al imposibilitati. Atunci cand ai dorinte si vise, si vrei si faci pasi spre a realiza ceea ce iti propui, normal ca apar obstacole, iar daca incepi sa te gandesti la ele, si sa le gandesti logic, te lasi in voia logici, normal ca e imposibil, dar aici e farmecul si magia, lasa te in logica inimi, si ai sa vezi cum obstacolele devin din ce in ce mai mici, iar imposibilul treptat treptat devine posibil, exact asta am facut, mi am luat inima in brate, si am zis, here we go. Am facut primul pas al doilea, am inotat prin zapada, pana cand am dat de padure, am intrat in ea, vai cat de greu a putut sa fie, dar faceam mici opriri si ma uitam in spate. Si vedeam unde am ajuns, si in acest fel realizam, daca am putut sa ajung pana aici, sunt sigur ca pot sa ajung pana in varf, vad ca urc treapta cu treapta, iar faptu ca am ajuns la aceasta treapta, imi dadea deodata o energie si o dorinta si mai puternica in a mi realiza visul. Mai urc ce mai urc, cand colo, se darama zapada de sub picioare, si raman, doar cu coatele, de acel capat al unui barlog de nu stiu ce animal ( urs, bursuci, in fine nu stiu ce era :D dar era mare gaura), imi fluturau picioarele in aer, si imi ziceam in minte, oare aici sa mi fie sfarsitul? Vedeam cum alunecam spre regret, si spre resemnare, cand primesc un imbold mai bine zis un sut, de la inima, parca strigand din toate puterile ei la mine, ca si cum un general ar fi stat in fata mea iar eu eram intins la pamant “TE LASI BATUT?????????”. Imediat incepe un dialog intre mintea mea si inima, ” nu vezi ca numai am ce face, sunt singur, si de abia ma mai tin; asa si? te lasi batut? cum ramane cu visul tau, cu dorinta ta cu scopul tau? le lasi pe apa sambetei?” Stau o clipa, si incep sa mi doresc iar sa fiu in varf, doamne cat de multa energie primesti atunci cand nu ti iei ochii de la visul tau. Si am primit o energie, de am reusit intr un fel sau altul sa ma ridic. Ce satisfactie enorma am avut ca am reusit sa ies din situatia aia, si sa trec peste acel obstacol. Imi continui urcarea, simteam ca sunt aproape, doamne simteam cu sangele meu fierbea in vene, eram pompat de adrenalina si de energie, desi in mod normal nu trebuia sa fiu asa, trebuia sa fiu mort de oboseala, eu eram inca in picioare. Si iata si momentul, intrasem in el, in glorie, nimic nu se compara atunci cand iti atingi obiectivele, satissfactia aia, eram eu acolo, in varf, toti erau la picioarele mele, eu…deasupra lor, vroiam sa tip, insa gandul ca as putea provoca o avalansa m a facut sa soptesc doar… ” I am the king of the world! “. Am cazut pur si simplu pe spate, savurand momentul in liniste si in cel mai profund mod. Eram cuprins de bucurie, inima mea era satisfacuta, isi indeplinise dorinta, nimic numai conta, ma durea in cot de absolut tot, nu mi mai pasa de nimic si de nimeni, eram eu si varful, si nori, eram in nori. Am stat in nori, bucuria mea ajunsese pana in nori, valuri treceau peste mine, racindu mi sangele fierbinte. Demonstrasem minti mele, ca imposibilul este posibil. Iar zicala, esti cu capu in nori, tocmai am indeplinit o. Eram cu capu in nori, eram indragostit, plin de dragoste, plin de iubire, pentru tot ce ma inconjoara, pentru viata. E atat de minunata, doamneeeee, nu mi pasa prin cate am trecut si cate greutati, si cate suferinte, viata este absolut minunataaaaa. Da recunosc, mi as fi dorit din inima sa fie si ea, dar… nu a fost, m am gandit cum ar fi fost, am fost in nori, si visam cum ar fi fost. Poate ca traiam amandoi momentul intr un mod placut. O tineam in brate, ma uitam in ochii ei, printre noi, valuri de nori, de aburi si de ceata, trecand. Sa fiu asa de bucuros, probabil ca as fi fost cel mai implinit dintre oameni. Atat imi doresc, poate ca in acea clipa, vedea in ochii mei, cat de mult conta, pentru mine, doamne ce mi as fi dorit sa i sarut buzele. Dar nu prea poti sa le ai pe toate in viata nu? :D Oricum sunt sigur, ca nu ar fi fost cineva asa de nebun ca si mine….incat sa treaca impreuna cu mine, prin toata aventura aceasta.

La coborare, nu mai aveam chef sa mai platesc 10 lei ca sa cobor cu masina, nici 6 lei cu telescaunu, asa ca am zis, fie ce o fi, voi cobori pe munte, prin padure, direct in jos, ar fi fost misto sa am o parapanta, dar tot ce aveam erau picioarele mele, si uite asa mi am dat drumu in jos. Vai ce moment plin de adrenalina. Cum va spuneam, sunt dependent de adrenalina, ce mai senzatie, sa vad cum o iau in jos pe picioare, alunecand printre zapada, facand slalom printre arbusti, sarind peste paraiase. Parca eram un animal salbatic, gen capra neagra, ce sarea peste stanci. Daca te uitai la ea, ziceai ca nici nu avea treaba cu stancile abrupte, era in mediul ei. Asa eram si eu, coboram, intr o viteza, alunecam, ca si cum as fi avut placa, treceam pe langa oameni care erau cu sani, sau cu schiuri, sau cu placi, iar eu veneam din urma, intrecandu i. Intr o jumatate de ora, am coborat, din varf, pana la baza teleschiului. Cea mai placuta coborare din viata mea de pana acum. Plina de nebunie si de senzatie. Ajuns la baza telescaunului, am luat in stanga, trecand raul, luand o pe partea cealalalta a vaii, trecand prin Lupeni, si mergand pe jos pana la gara. Exact la fix, am prins trenul. Si m am intors acasa. Vad ca m am lungit, sunt multe de povestit, le voi povesti candva in posturile ulterioare. Va zic ceva, ascultati va inimile si iubiti viata asa cum ea, pentru ca la urma, o sa ai o satisfactie enormaaaa. Nu regreta nimic, traieste viata, ca doar una ai nu? :D

Arata si prietenilor tai:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *